Cap. 1

Negru, doar atat vad imprejurul meu. Ma panichez si incerc sa gasesc cu privirea o portita de scapare din acest infern. Insa nimic! Tremur, imi este atat de frica… ma aflu in centrul nimicului. Vreau sa localizez ceva cu ochii, ceva ce ar putea sa imi de un indiciu in privinta locului in care sunt. Totul este in bezna totala. Aud niste pasi si ma ridic in picioare. Simt in interiorul meu un fior cald ce ma mangaie. Numai gandul ca nu sunt ingura ma bucura. Incep sa alerg, vrand parca sa scap de o povara, convingandu-ma ca sunt iar singura. Alerg si iar alerg, pana cand ceva ma opreste trantindu-ma la podea. Ma sprijin in maini, intorc capul in spate. Vad acelasi intuneric ce ma inconjoara. Ma ridic iar, nedorin sa ma dau batuta. Fac trei pasi in spate, ma las in vine si incep a pipai podeaua, ce parea a fi din lemn, pentru a fi sigura ca nu este nimic acolo, si ca m-am impiedicat de propriile picioare. Dar nu este asa. Nu apuc sa ma conving de existenta acelui lucru, din cauza unui sunet straniu, care ma face sa ma indepartez cativa pasi in spate. Ma uit in sangan, ma uit in dreapta, in fata, in spate, si observ o silueta ciudata ca vine spre mine. Aud un ticait, parca salvator de vieti si deschid ochii. Acum mi-am dat seama. A fost doar un vis, dar nu stiu in ce categorie sa il bag! Vis frumos sau vis urat? Las problemele si toate gandurile deoparte cand aud vocea tatalui meu ca ma roag sa ma grabesc, fiindca voi intarzia la scoala. Cobor lenes din pat indreptandu-ma spre baie. Camera era destul de spatioasa, invaluita in culearea albastra. Faianta si gresia aveau culoarea cerului, una dintre culorile mele preferate. Ma duc cu pasi mici spre chiuveta, oprindu-ma in fata ei, explorandu-mi cu atentie chipul. Am parul roz lung pana la mijloc si ochii verzi. Imi fac siesta de dimineata si cu aceeasi lene in mine ma indrept spre sifonierul meu cu doua usi si o oglinda, facut din lemn de cires. Deschid una dintre usi si observ destule haine aranjate dintre care imi aleg fusta de la uniforma rosie si o camasa alba. Ma incalt cu o pereche de pantofi negri, imi iau ghiozdanul si cobor in bucatarie, unde ma asteptau fratele meu si tata. Eu mai am o surioara, mai mica cu aproape un an, dar totusi este in aceeasi clasa cu mine. Se pare ca a racit acum 2 zile si este in camera ei. Fratiorul meu “drag” are parul blond ca spicele graului, ochii albastri, cand este vesel, ca cerul senin, iar cand este tris, albastrul se inchide precum marea. Este hiper-activ, mereu cu zambetul prostesc pe fata, cu un an mai mare decat mine. Este adoptat de la varsta de 3 ani. Numele lui e Naruto. Surioara mea mult iubita si tinuta in puf are parul roz, dar un roz putin mai inchis decat al meu, ochii de un verde crud, mult prea asemanatori cu ai mei. Este la fel de glumeata ca blondul casei, dar stie cand sa se opreasca din jignit, pentru a nu intra in belele. Numele ei este Akane, Naruto spunand ca a fost ideea mea, atunci cand eram mica. Tatal meu este un barbat bine lucrat, cu parul negru ca pana corbului si ochii de un verde lafel ca al meu de crud, mereu calm, cu capul pe umeri. Coshi ii e numele. Eu pe el il mostenesc la comportament, iar pe mama mai mult la infatisare. Vreti sa stiti cateva despre mama mea? Bine! Semana mult cu mine, avand parul pana peste umeri, roz, la fel ca al meu, ochii verzi, un corp frumos, insa a murit acum doi ani intr-un accident de masina. De atunci sunt mult mai serioasa, mai retrasa. Sirul gandurilor imi este intrerupt de vocea blondului:
-‘Neata, surioara, vin-o, asta daca nu vrei sa intarzii! Striga cat putu de tare Naruto in urechile mele ca o sirena de politie.
-‘Neata, fratioare, tati, Akame nu vine sa manance? Intreb cu un glas stins aproape neauzit.
-Nu, Sakura. Akane se simte mult mai rau ca ieri, si am rugat-o pe Mary sa ii duca mancarea acolo. Mary este o femeie de 45-46 de ani. Este bona noastra de cand mama a murit. Ea ne gateste, ne calca, ne spala. Are un suflet bun, de aceea o admir profund. Are parul blond, lung pana peste fund, aratand de parca mi-ar fi colega de clasa. Ma mira faptul ca nu este maritata, dar asta este problema ei.
-Bine, atunici, eu o iau inainte spre scoala. Nu am pofta de mancare. Naruto, vi? Intreb eu, parca stiind ca nu ma poate refuza.
-Sigur, Sakura! Asteapta, te rog, 5 minete sa imi iau giozdanul. Raspunde blondul asa cum ma asteptam. Stie prea bine cum reactionez cand sunt nervoasa, si, probabil, nu are chef sa mearga pe strada cu ochiul vanat. Astept asa cum ma rugat si il vad intr-un sfarsit ca vine alergand pe scari cu telefonul meu in mana, spunandu-mi ca l-a auzit sunand de la el din camera. Raspund si sunt intampinata de un urlet, povenit de la una dintre prietenele mele buna, Arishima, care, se pare, ca era iar alergata de cainele vecinilor. Urlu si eu la randul meu si ii zic sa se calmeze, dupa care ii spun ca ies pe usa casei si ne vendem in cinci minute. Inchid clapeta telefonului meu negru, si ies in curtea mare din fata casei. Arishima este o fata cu parul castaniu precum castanele, toamna, lung pana dupa fun, cu forme bogate, ochii de un maro destul de frumos, intotdeauna vesela. Vazandu-ma, fata, alearga spre mine sa ma imbratiseze, drept urmare sunt asaltata si de javra vecinilor, pe care nu o suport. Raspund la imbratisarea prietenei mele, care parca nu ma mai vazuse de ani de zile. Ma ridic de jos si ne continuam drumul. La o intersectie ne intalnim cu Sasuke, cel mai bun prieten al fratiorului meu. Il invitam sa ni se alature, aceasta fiind ideea lui Naruto. Pe drum nu am scos nici un sunet, spre deosebire de ceilalti trei, ce ma insoteau.

Cap. 2
Am ajuns intr-un final in curtea scolii. Era plina de copii, imbracati de asemenea in uniforma, desi scoala nu ne impusese una anume, fetele veneau impracate cu fuste in carouri sau dungi de culori diferite, cu camasi albe, de cele mai multe ori. Baietii erau imbracati in costume negre sau albastre. Cum fac un pas, imi aud numele strigat, si ridic privirea din pamant. Observ o fata cu parul ondulat, precum ciocolata, prins in doua codite. Ochii ii erau de aceeasi culoare precum parul. Era imbracata intr-o fusta de “uniforma” in carouri verzi, o camasa alba, peste un corset verde, si o fundita rosie la gat. Era incaltata cu o perehe de pantofi negri, continuand in sus cu niste sosete tot negre pana deasupra genunchilor.
-Aisa! Nu pot sa cred ca te-ai intors! Spun cu un entuziasm neobijnuit mie. O imbratisez si imi raspunde imbratisarii. Aisa a plecat din sat acum 3 ani si se pare ca s-a intors mai repede. O iau de mana sa faca cunostinta cu Arishima.
-Arishima, ea este vechea mea pietena Aisa, care a plecat acum 3 ani in Londra, fara mine! Spun oarecum suparata. Aisa, ea este Arishima, noua mea prietena, ce a venit in Konoha la o saptamana dupa ce ai plecat tu. Sper sa va intelegeti bine! Am spus zambint ceea ce ii face Naruto si pe Sasuke sa se uite ciudat la mine. Ce-i? intreb suspicioasa, parca nestiind raspunsul.
-Surioara, nu stiu daca iti dai seama, dar zambesti! Spune blondul uitandu-se la mine ca la masin straine. Sasuke nu a mai putut zice nimic, doar ma privea cu ochii lui patrunzatori, parca vrand sa afle ce gandesc.
-Da, mi-am dat seama, dar acum ca pomenesti, am uitat pentru o clipa de moartea mamei. Spun intristandu-ma iar, lasasnd capul in pamant. Acum se uita Aisa la mine de parca nu ar fi stiut ce se petrece. Dar chiar nu stia!
-Stai putin, cum adica Kushina a murit? Intreaba aceasta cu lacrimile in ochi. Va rog sa imi spuneti ca este o gluma proasta! Continua aceasta cu lacrimile pe obraji.
-As vrea eu sa fie o gluma proasta, dar nu este! spune si Naruto lasand capul in jos, ochii luand culoarea marii. Sasuke pune mana pe umarul prietenului sau, in semn de consolare, iar eu imi imbratisez prietenele. Aisa nu se mai oprea din plans, iar eu cu Ari’ incercam sa o potolim. Mama a fost ca un al treilea parinte pentru Aisa, chiar daca mama acesteia inca traia. Dupa ce se mai linisteste putin, o iau de mana si pe ea si pe Ari si ne indreptam spre un grup format din 4 fete.
Una era bruneta, parul fiindu-i lung pana la mijloc, cu ochii precum cerul innorat, inalta cat mine. Imbracata intr-o uniforma ca a mea, dar albastra, numele ei fiind Hinata. Statea langa o fata castanie cu doua codite prinse in coc, ochii precum rogina, inbtacata intr-o bluza alba si o fusta albastra, foarte asemanatoare cu a Hinatei. Pe ea o chema Tenten. Langa ea era o blonda, imbracata intr-un chimono mai mult de ocazii speciale, parul fiindu-I prins intr-o coada mare la spate. Ochii de un albastru senin iesau in evidenta datorita fardului verzui cu care si acoperise ploapele. Ino-acesta fiindu-I numele- se certa cu o alta blonda. Aceasta avea parul prins in patru codite, si era imbracata intr-un chimono simplu, dar totodata complicat. Pe ea o chema Temari.
Toate eram bune prietene, dar se pare ca intre blonde se isca mereu cate o cearta. Le-am ignorat, intreband-o pe Hinata de ce se cearta, aceasta raspunzandu-mi ca se cearta pe un pix pe care l-au gasit pe jos. Mi s-a parut patetic asa ca am spart cearta aceea cu un dres scurt al vocii, dupa care am spus:
-Fetelor, vreau sa vi-o prezint pe Aisa, o veche prietena, ce a plecat acum 3 ani in Londra. Tenten, tu s-ar putea sa o sti, fiind in clasa cu mine intr-a 6-a. rand pe rand fetele s-au prezentat, dupa care au spus ce le place ce nu le place, devenind bune prietene. Am fost trezita la realitate de clopotelul ce anunta inceperea orelor. Aveam dirigentie. Ne-am indreptat spre clasa razand, uimindu-I pe toti ce ma cunosteau ca fiind trista, mereu inchisa in mine.